De cam 4 ani, am o perioada neagra. Plangeam fara motiv, idei intunecate. Dar... in sfarsit simt ca totul se va schimba si ca negura, care s-a format peste viata mea, peste sentimentele mele, se va dispersa. Cel mai probabil, nu dintr-o data, dar incetul cu incetul sper ca va deveni situatia mai roz.
Cand stau sa ma gandesc ca eu chiar o sa ma simt bine, fericita si nu o sa mai simt ca ma sufoc ca intr-o celula, nici nu-mi vine sa cred. Parca ar fi mult prea frumos.
In fine... in sfarsit e frumos afara si cald. Oare cat o sa tina? Imi plac zilele ploioase ( cu o cana de ceai negru, o carte buna si jazz pe fundal), dar se presupune ca e vara. Sper ca va fi vreme frumoasa dupa ce se termina scoala. Asa inca e placut sa fii la scoala si nu murim de cald, dar toootusi.
M-am apucat de Cei frumosi si blestemati de F.S.Fitzgerald. Ma uimeste prin stilul sau simplu, dar fermecator. Prima carte pe care am citit-o scrisa de el a fost Marele Gatsby. Auzisem de ea, pe langa asta ma batea la cap o colega despre cat de grozava si geniala e cartea, asa ca atunci cand am mers la biblioteca, am si luat-o. Nu m-a dezamagit si am ramas puternic impresionata de aceasta carte: felul in care Gatsby isi cladeste viata din visele, iluziile si amintirile lui si felul in care totul din viata lui e aparent o minciuna; Fitzgerald nu a lasat nimic la intamplare si povestea curge fluent de-a lungul cartii.
Cei frumosi si blestemati e scrisa inainte de Marele Gatsby si din cate am citit am observat ca abordeaza de asemenea tema societatii anilor '20, descriind cu talent dorintele, relatiile si orasul New York. Nu pot comenta prea mult pentru ca nu sunt decat la pagina 57, dar ma incanta, pana aici.
Inchei cu gandul ca totul va fi mai bine si cu melodia mea preferata, momentan, de Rudimental. :)
No comments:
Post a Comment